Viktor Frankl de suferinta din lipsa de sens: logoterapia ca răspuns Introducere: Analiza existențială în condiții de extremitate Viktor Emile Frankl (1905-1997) — psihiatru, neurolog, filosof și creator al logoterapiei (de la grecesc «логос» — sens) — a abordat problema suferinței și a lipsii de sens nu doar ca clinician, ci și ca om care a trecut prin lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz. Opera sa principală «Omul în căutarea sensului» (1946) a fost rezultatul nu doar al raționamentului științific, ci și al experienței existențiale personale. Frankl a afirmat că voința de sens este forța motrice fundamentală a omului, iar fricarea acesteia («vaciunea existențială») se află la baza multor nevрозe și suferințe ale modernității. Fenomenul «vaciunii existențiale» și nevрозele noogene Frankl a identificat un tip special de nevрозe — noogene (de la grecesc «ноос» — spirit), care apar nu din cauza conflictelor psihologice, ci din cauza problemelor existențiale — pierderea sensului, sentimentul de vid, lipsa unui scop. Simptomele principale ale vaciunii existențiale: Scurgere și apatie: Sensul că «viața trece pe lângă tine». Conformism și totalitarism: Starea de a «fi ca toții ceilalți» sau, dimpotrivă, subordinea orbă unui lider puternic ca mod de a umple golul intern. Agresie și dependențe: Narcisism, alcoolism, comportament deviant ca metode surrogat de a scăpa de sentimentul de lipsă de sens. Frankl a legat răspândirea acestui fenomen în secolul XX de «pierderea tradițiilor» și «deprecerea instinctelor», când omul este lipsit de instrucțiuni clare despre cum să trăiască. Sens și suferință: poziția lui Frankl Tesiunea cheie a lui Frankl este că sensul există obiectiv în orice situație, chiar și în cea mai tragică, și poate fi găsit, dar nu poate fi inventat sau creat. Suferința în sine nu are sens, dar sensul este obținut prin raportarea la suferință. Frankl a identificat trei căi principale de obținere a sensului: Calea creației (activitate, mun ... Read more